ACCIDENT cumplit! Nu există niciun supraviețuitor

O doctoriță în vârstă de 70 de ani din Oradea și fratele acesteia și-au pierdut viața într-un accident rutier produs pe un drum județean din Bihor. Femeia se afla la volanul mașinii care a intrat pe contrasens și a lovit un copac.

Evenimentul a avut loc pe o porțiune de drum drept, între localitățile Leș și Miersig, în condiții de carosabil umed. Din motive încă neelucidate, șoferița a pierdut controlul direcției, iar autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, izbindu-se violent de un copac.

Dinamica producerii accidentului a fost confirmată de autorități. „Un autoturism care se deplasa dinspre Leș spre Miersig, din motive necunoscute, a pierdut direcția de deplasare, a intrat pe sens opus și a intrat în coliziune laterală cu un copac”, a explicat comisar-șef Adrian Cioară, șeful serviciului rutier Bihor.

În urma impactului puternic, care a distrus complet autoturismul, femeia a decedat pe loc. Echipajele de salvare au încercat să îl resusciteze pe fratele acesteia, însă manevrele au fost fără succes, fiind declarat și decesul acestuia.

„În cazul bărbatului, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă, din nefericire, niciuna dintre victime nu a supraviețuit”, a precizat Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU „Crișana”.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.