Radu Miruţă, ministrul Apărării, despre pensiile militarilor: „Nu e nimeni mai special decât altul”. Ce spune despre noua amânare a CCR

Radu Miruță a vorbit și despre noua amânare a dosarului pensiilor speciale la Curtea Constituțională reprezintă „o bătaie de joc’. Ministrul Apărării a precizat că nu contestă competența judecătorilor CCR, dar critică lipsa unei decizii.

Radu Miruţă, despre pensiile militarilor

Radu Miruț a anunţat că şi-a propus să elimine nedreptăţile din interiorul sistemului de apărare, în ceea ce priveşte pensiile militarilor.

‘Există astăzi o lege care creşte progresiv vârsta de pensionare la militari şi ordine publică. Pe de altă parte, trebuie să fim raţionali. Nu e nimeni mai special decât altul’, a afirmat Radu Miruţă, luni seară, la B1 TV.

El a precizat că nu ştie dacă toate situaţiile considerate nedrepte vor putea fi toate eliminate ‘instant’, însă crede că aceste nedreptăţi vor putea fi corectate în ‘timp’.

‘Da, pensiile militarilor au o nedreptate. Şi eu, înainte să fiu la Ministerul Apărării, am arătat cum am luptat cu nedreptatea pentru pensiile minerilor şi ale energeticienilor care au fost rezolvate pentru o perioadă, între timpul fostul guvern le-a stricat din nou

Nu este acceptabil, e deranjant să fi fost colegi doi oameni, 20-30 de ani, după care, dacă unul se pensionează la un an diferit de celălalt, să aibă o pensie diferită semnificativ, doar pentru că s-au pensionat într-un moment diferit de timp. România, de-a lungul timpului, nu a avut o abordare uniformă pentru pensiile militarilor.

Sunt foarte preocupat să vedem, pe cât posibil, să micşorez din diferenţele astea, care, de fapt, se măsoară în nedreptate. Oamenii au făcut acelaşi lucru, însă guverne, de-a lungul timpului, au modificat şi acel indice de corecţie şi alţi parametri din formula de calcul, încât oameni care făceau acelaşi lucru ajungeau să primească, în funcţie de momentul în care se pensionau, bani la pensie cu diferenţă semnificativă, nu-i treaba de 100-200 de lei.

Şi pe oamenii din domeniul ăsta îi macină nedreptatea asta, că se văd la pensie, ştiu că au fost colegi, unii iau bani mai mulţi, unii iau bani mai puţini. Deci, pe scurt, sunt preocupat de aceste nedreptăţi’, a adăugat Radu Miruţă.

Radu Miruță, revoltat de noua amânare a CCR

Radu Miruță a spus că noua amânare a CCR este o situație „de care râd și copiii de grădiniță’ și a subliniat că, în loc să se pronunțe clar asupra constituționalității legii, Curtea a ajuns într-un blocaj care afectează încrederea publică și întârzie aplicarea modificărilor privind pensiile speciale.

„Vorbim de o bătaie de joc, în primul rând. Pentru oameni contează mai puțin care sunt mijloacele prin care o anumită parte a clasei politice nu dorește să schimbe aceste pensii speciale. Însă s-a ajuns, prin întinderea discuției, într-o zonă de penibil.

Curtea Constituțională este acea entitate care are o putere majoră în România. Nu se poate să te derobezi de obligația de a lua decizii. Judecătorul CCR are obligația să spună dacă da sau dacă nu„, a spus Radu Miruță la Digi24.

Radu Miruță a precizat că nu contestă competența judecătorilor CCR, dar critică lipsa unei decizii.

„Eu sunt politician, eu nu pot să spun dacă interpretarea judecătorului CCR este corectă sau nu. Însă noi nu am ajuns în situația în care judecătorul CCR să spună că legea nu este constituțională. Am ajuns într-o situație de care și copiii de la grădiniță râd.

Din cei nouă judecători, pentru a se lua o decizie trebuie să fie șase. Și ce să vedeți? Patru din nouă au ieșit din sală pentru a strica numărul minim de judecători care să fie prezenți pentru a putea lua această decizie. Consecințele sunt majore.„, a mai spus Radu Miruță.

„O altă consecință majoră este riscul de a pierde bani din PNRR”

Întrebat care sunt aceste consecințe, Miruță a indicat, în primul rând, pierderea încrederii publice. „O consecință este scăderea încrederii în Curtea Constituțională. (…) Având în vedere că judecătorii în cauză nu au rezolvat această situație până la finalul anului, chiar dacă pe 16 ianuarie vor spune că legea este constituțională, ea tot nu va intra în vigoare. Va trebui reluată procedura în Parlament și modificată’, a spus el.

Ministrul a avertizat că situația ar putea avea și consecințe financiare: „O altă consecință majoră este riscul de a pierde bani din PNRR.’

În continuare, Radu Miruță a criticat faptul că judecătorii care au părăsit sala au fost numiți de PSD. „Nu mi se pare deloc întâmplător faptul că toți cei patru judecători care au făcut această rușine Curții Constituționale și întregii Românii au fost numiți de PSD„.

Radu Miruță a cerut explicații PSD

Radu Miruță a cerut explicații publice din partea PSD pentru situația de la CCR.

„Partidul, când propune pe cineva, își pune obrazul pentru acei oameni. Obrazul PSD este astăzi pus pe decizia de a se ridica judecătorii de la masă și de a lăsa o țară întreagă să se uite cu neputință la o neseriozitate care se numește pensiile speciale.

Mi se pare o coincidență prea mare ca absolut toți cei patru judecători propuși de PSD să blocheze o țară întreagă printr-o metodă copilărească, infantilă: să se ridice de la masă pentru a lăsa sala într-o situație în care nu se poate decide„, a mai spus Radu Miruță.

În final, Radu Miruță a făcut apel la asumarea responsabilității. „Ai putere și spune: da, este neconstituțional, o întoarcem, nu este bună. Tu, ca judecător, ai o obligație.’