Maica Steliana, cunoscută în obștea monahală pentru discreție și dăruire, a trecut la Domnul duminică, 18 ianuarie 2026, la vârsta de 82 de ani. Originară din Botoșani, ea și-a dedicat ultimele decenii rugăciunii și slujirii aproapelui, lăsând în urmă o pildă de smerenie și statornicie.
De mai bine de un sfert de secol, maica Steliana a făcut parte din obștea Mănăstirii Doamnei – Moglănești, din Toplița (județul Harghita). Acolo, prezența sa calmă și atenția față de cei aflați în nevoi au fost repere pentru călugărițe și credincioși deopotrivă.
Cei care au cunoscut-o vorbesc despre un chip blând, mereu gata să asculte și să încurajeze. Nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor, ci a preferat lucrarea tăcută, în duh de rugăciune și ascultare, așa cum cere rânduiala vieții monahale.
Date esențiale despre viața maicii Steliana
Drumul ei spre mănăstire a început în 1992, când a ales să intre în viața monahală. De atunci, a trăit simplu, cu inimă întreagă pentru Hristos și pentru cei din jur. Ani la rând, a rămas un sprijin discret pentru obștea din Moglănești, implicându-se în treburile zilnice ale mănăstirii și în rostul ei liturgic.
În Toplița, maica Steliana a fost asociată cu răbdarea și dărnicia. Gesturile mici – o vorbă bună, o rugăciune șoptită, un zâmbet – au alcătuit un portret al grijii față de aproapele, așa cum o cere tradiția monahală. Viața ei, departe de zgomot, a fost o mărturie despre cum se poate sluji fără ostentație.
„Ne rugăm ca Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace, în lăcașurile drepților.”
Mesaje și reacții
Cuvintele „Roagă-te în Împărăția Cerurilor și pentru noi” surprind felul în care este simțită plecarea ei: ca un îndemn blând, adresat cuiva care a știut să se roage pentru toți. Pentru multe dintre surorile din mănăstire, maica Steliana rămâne un reper al liniștii, iar pentru credincioșii care i-au trecut pragul, o prezență luminoasă.
Aproape fiecare întâlnire cu maica Steliana, spun cei apropiați, se încheia cu o vorbă bună și cu promisiunea unei rugăciuni. În asemenea amintiri, se adună cel mai bine ceea ce a însemnat viața ei: o lucrare tăcută, dar neîntreruptă, în folosul comunității și al fiecărui om aflat în suferință sau în căutare.
Vestea trecerii sale a adunat în jurul mănăstirii gânduri de recunoștință. Nu sunt vorbe mari, ci gesturi simple – o lumânare aprinsă, o pomenire la slujbă, o rugăciune rostită în taină –, prin care cei care au cunoscut-o își exprimă mulțumirea pentru anii pe care i-a dăruit obștii și bisericii.
Maica Steliana rămâne, astfel, în inimile celor din Toplița și ale celor veniți dinspre Botoșani, ca un chip de mamă duhovnicească. În tăcerea chiliei și în rostul slujbelor, ea a așezat, fără grabă, îndemnuri care nu se sting ușor: răbdare, bunătate, grijă pentru aproapele. În aceste roade se oglindește, încă, lucrarea ei.