Impactul mediilor dificile asupra dezvoltării creierului: 7 schimbări durabile
Cresterea într-un mediu dificil poate modifica creierul în moduri durabile.
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce te confrunți cu dificultăți persistente legate de sănătatea emoțională sau fizică, un domeniu emergent al cercetării științifice ar putea oferi speranță și răspunsuri. În 1995, medicii Vincent Felitti și Robert Anda au lansat un studiu de amploare care a analizat istoria copilăriei a peste 17.000 de persoane și a comparat experiențele lor timpurii cu înregistrările de sănătate din viața adultă. Rezultatele au arătat că experiențele adverse din copilărie, denumite adesea ACEs, erau legate de un risc mai mare de probleme de sănătate fizică și mentală asociate cu stresul, mai târziu în viață.
Acum, neuroscienții învață mai multe despre modul în care creșterea într-un mediu dificil poate afecta creierul, corpul și modul în care oamenii răspund la stres, ani după încheierea copilăriei. Iată 7 schimbări ale creierului pe care le pot experimenta persoanele crescute într-un mediu dificil:
1. Răspunsul lor la stres poate rămâne constant la un nivel ridicat.
Când suntem expuși repetat la situații stresante în copilărie sau adolescență, răspunsul nostru fiziologic la stres se activează, iar capacitatea de a reacționa corespunzător la viitoarele stresuri se diminuează, chiar și după 10, 20 sau 30 de ani. Acest lucru se datorează unui proces numit metilare a genelor, în care grupuri chimice mici se atașează de genele implicate în reglarea răspunsului la stres, împiedicându-le să își îndeplinească funcțiile. Pe măsură ce funcția acestor gene este afectată, răspunsul la stres este resetat la „ridicat” pe viață, promovând inflamația și bolile.
Acest lucru ne face mai predispuși să reacționăm exagerat la stresurile cotidiene, cum ar fi o factură neașteptată sau o neînțelegere cu partenerul, generând mai multă inflamație, ceea ce, la rândul său, ne predisune la o serie de condiții cronice, inclusiv boli autoimune, boli de inimă, cancer și depresie. Cercetătorii de la Yale au descoperit că copiii care au experimentat stres cronic și toxic au arătat schimbări „în întreaga genomică”, în genele care nu doar că supraveghează răspunsul la stres, ci și în genele implicate în o gamă largă de boli adulte.
2. Anumite zone ale creierului pot deveni mai mici sau pot funcționa diferit.
Atunci când creierul în dezvoltare este expus la stres cronic, răspunsul la stres al organismului poate rămâne activat prea mult timp, eliberând hormoni de stres, cum ar fi cortizolul. Cercetările sugerează că abuzul în copilărie și scorurile mai mari de ACE pot fi asociate cu un volum redus de materie cenușie în regiunile creierului implicate în memorie, luarea deciziilor, emoție și frică, inclusiv hipocampul, cortexul prefrontal și amigdala. Copiii a căror dezvoltare cerebrală a fost afectată de experiențele adverse sunt mai predispuși să devină adulți care reacționează exagerat la stresuri minore.
3. Pot avea mai multe dificultăți cu tulburările de dispoziție.
Copiii au o abundență de neuroni și conexiuni sinaptice; creierele lor sunt active, încercând să înțeleagă lumea din jur. Până de curând, oamenii de știință credeau că eliminarea neuronilor și conexiunilor în exces se realiza doar într-un mod „folosește-l sau pierde-l”, dar un jucător surprinzător în dezvoltarea creierului a apărut: celulele cerebrale non-neuronale, cunoscute sub numele de microglia, care constituie o zecime din toate celulele din creier și fac parte din sistemul imunitar, participă la procesul de eliminare.
Această celulă elimină sinapse precum un grădinar care îngrijește o tufă. De asemenea, ele înghit și digeră celule întregi și resturi celulare, având un rol esențial de întreținere. Când un copil se confruntă cu stres cronic și imprevizibil, cercetările sugerează că acest lucru poate afecta microglia, celulele imune ale creierului care ajută la formarea circuitelor neuronale în dezvoltare. Studiile au legat stresul din prima copilărie de schimbări în funcția microglială, care pot juca un rol în neuroinflamație și probleme ulterioare legate de dispoziție, memorie și reglarea stresului.
Acest lucru înseamnă că adolescenții cu o istorie de adversitate și fără o prezență constantă și iubitoare a unui adult care să-i ajute pot deveni mai predispuși să dezvolte tulburări de dispoziție sau să aibă abilități executive și de luare a deciziilor slabe.
4. Celulele lor pot arăta semne de îmbătrânire accelerată.
Trauma timpurie poate face ca un copil să pară „mai în vârstă” decât colegii săi, iar cercetările sugerează că experiențele adverse din copilărie pot, de asemenea, să îi îmbătrânească la nivel celular. Adulții care au experimentat traume timpurii prezintă o eroziune mai mare a telomerilor, capacele protective de la capetele firelor de ADN, care ajută la menținerea sănătoasă și intactă a genomului. Pe măsură ce telomerii noștri se erodează, suntem mai predispuși să dezvoltăm boli, iar celulele noastre îmbătrânesc mai repede.
5. Pot avea dificultăți în a înțelege ce este sigur și ce nu.
În interiorul fiecărui creier, o rețea de neurocircuiterie, cunoscută sub numele de „rețeaua de mod implicit”, funcționează constant, precum o mașină la ralanti. Aceasta unește regiunile creierului asociate cu memoria și integrarea gândurilor și este mereu în așteptare, pregătită să ne ajute să determinăm ce trebuie să facem în continuare. „Conexiunea densă din aceste zone ale creierului ne ajută să determinăm ce este relevant sau nu, astfel încât să putem fi pregătiți pentru ceea ce ne va cere mediul”, explică Ruth Lanius.
Însă când copiii se confruntă cu adversitate timpurie și sunt aduși constant într-o stare de luptă sau fugă, rețeaua de mod implicit începe să nu mai funcționeze; nu mai ajută la discernerea a ceea ce este relevant sau ce trebuie să facem următorul. Conform lui Lanius, copiii care au experimentat traume timpurii au o conectivitate mai slabă în rețeaua de mod implicit, chiar și zeci de ani după ce a avut loc trauma.
Creierul lor pare să nu mai intre în acel mod sănătos de a sta în standby, astfel încât pot avea dificultăți în a reacționa corespunzător la lumea din jur.
6. Stresul emoțional poate apărea ca durere fizică sau boală.
Până de curând, se considera pe scară largă că creierul este „imun-privilegiat”, fiind izolat de sistemul imunitar al corpului. Însă acest lucru s-a dovedit a nu fi adevărat, conform unui studiu revoluționar realizat de cercetători de la Universitatea Virginia. Aceștia au descoperit


