Un părinte susține că tratamentul copiilor adulți reflectă educația primită în copilărie

Un părinte susține că tratamentul copiilor adulți reflectă educația primită în copilărie

Părinții sunt adesea surprinși când copiii lor adulți aleg să nu mai aibă contact cu ei, chiar și în condițiile în care au existat conflicte și tensiuni în copilărie.

De multe ori, părinții își blamează copiii, numindu-i nerecunoscători sau nepăsători. Dar sunt copiii realmente responsabili de această situație? Potrivit lui Erin O’Regan, modul în care copiii adulți se comportă cu părinții lor reflectă, de fapt, sentimentele pe care le-au avut în timpul creșterii. Dacă părinții le-au făcut să se simtă neimportanți sau i-au desconsiderat, aceștia au învățat să trateze familia în același mod.

O’Regan, cunoscută pentru conținutul său online dedicat părinților, a numit această realitate o „pastilă amară de îngrijire parentală”, subliniind că „modul în care copiii tăi te tratează atunci când nu mai au nevoie de hrană și adăpost este o reflecție directă a modului în care i-ai făcut să se simtă atunci când aveau nevoie de tine pentru a supraviețui”.

Deși există nuanțe în anumite cazuri și situații individuale, majoritatea copiilor adulți nu își doresc să întrerupă contactul cu părinții și sunt, de fapt, dispuși să depună eforturi pentru a avea o relație bună. „Suntem biologic programați să ne dorim acest lucru”, a scris O’Regan. „Dacă simțim că nu mai putem avea acest lucru, este pentru că nu am avut altă opțiune”, a insistat ea.

Publicitate
Ad Image

În acest context, Crystal Allon a împărtășit că s-a conectat profund cu această perspectivă a lui O’Regan, adăugând că relația pe care o are cu propria mamă este o reflecție directă a modului în care a fost tratată în copilărie, mai ales în momentele în care avea cea mai mare nevoie de ea.

Acum, ca părinte, Allon înțelege cât de greu poate fi pentru părinți să realizeze acest lucru. „Este foarte greu pentru părinți să accepte. Cred că mulți părinți spun: «Asta nu e adevărat»; aici apare ruptura.”

Mulți părinți în această situație susțin că și-au iubit copiii în timpul copilăriei și le-au oferit tot ce aveau nevoie pentru a supraviețui și a se dezvolta. Totuși, apare o întrebare din această insistență: Ai dat copilului tău tot ce ai crezut că are nevoie sau ai oferit ceea ce avea nevoie din perspectiva lui?

Allon a recunoscut că nu a reușit întotdeauna să facă acest lucru cu copiii ei, menționând că nu a reușit să își vindece traumele din copilărie și adesea era extrem de afectată de situații care o declanșau, distanțându-se de copii. „Pe măsură ce copiii mei au crescut și au început să se distanțeze de mine, m-am întrebat: «Ce se întâmplă aici?» M-am uitat la mine și acum, privind înapoi la copilăria copiilor mei, recunosc lucruri pe care le-am ratat.”

Nu este responsabilitatea copilului să repare această relație. Nu este datoria unui copil adult să repare o relație deteriorată creată de unul sau ambii părinți. Experiența personală a unei persoane care a avut o relație complicată cu unul dintre părinți a arătat că a simțit aproape ca o obligație să rezolve lucrurile, depunând eforturi pentru a construi un pod între ei.

Este datoria părinților să învețe și să înțeleagă cum să fie părinți. Însă, dacă nu își recunosc și nu își vindecă traumele din copilărie, nu vor putea fi cea mai bună versiune a lor pentru copiii lor. Decizia de a întrerupe contactul cu un părinte este una dificilă, dar, dacă situația devine prea toxică și nu mai este benefică, iar părintele refuză să își recunoască greșelile, aceasta ajunge să fie singura opțiune.

O’Regan oferă sfaturi părinților actuali: „Pentru noi, părinții, suntem aici pe termen lung. Când copiii noștri nu mai au nevoie de noi, ne vor trata așa cum i-am făcut să se simtă; să-i facem să simtă că soarele răsare și apune cu ei.” Acest lucru implică faptul că trebuie să fim consistenți, să prioritizăm timpul petrecut împreună, să comunicăm mai mult și să nu lecturăm. Găsiți bucuria în copilul vostru și concentrați-vă asupra acestuia, nu asupra problemelor. Oh, și apelați la terapie. Rănile și durerea voastră anterioară sunt, probabil, cele mai mari obstacole între voi și copilul vostru, atât acum, cât și în viitor.

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Bineînțeles că educația din copilărie influențează relațiile de adult! 🙄 Dar la noi, dacă ai avut părinți care te-au crescut cu iubire, ești un norocit. Iar restul… ți-e mai bine fără ei!

  • Mă mir că încă ne mai facem griji de părinți în țara asta. 😤 Sincer, suntem de râs cu tot sistemul ăsta care nu face altceva decât să ne dezbine. Promisiunile sunt doar vorbe goale!

  • Hai că poate ieșim ceva bun din toată povestea asta! 😊 Poate e o lecție pentru mulți dintre noi să fim mai atenți cum ne educăm copiii și să încercăm să le oferim ce-i mai bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *