Arma secretă a extremei drepte: „povestea” atrage tinerii educați din Europa

Arma secretă a extremei drepte: „povestea” atrage tinerii educați din Europa

În Europa, o tendință emergentă provoacă o serie de întrebări atât pentru educatorii liberali, cât și pentru factorii de decizie.

Tinerii din diverse țări, care vorbesc mai multe limbi și au absolvit instituții de prestigiu, se orientează tot mai mult către discursuri naționaliste. Deși nu toți tinerii manifestă această tendință, numărul celor care o fac este suficient pentru a ridica semne de întrebare. Deniz Torcu, profesor asociat la IE University, subliniază că extremismul de dreapta reușește să atragă tinerii prin intermediul unei narațiuni care creează un sentiment de apartenență.

Un exemplu menționat este Călin Georgescu, a cărui campanie electorală a fost construită în jurul identității ortodoxe și suveranității naționale, având succes în a atrage voturi. Însă, acest fenomen nu se limitează la cei marginalizați de globalizare. Pe lângă resentimente, extrema dreaptă a exploatat un sentiment de apartenență profund și primar.

Instituțiile europene nu au reușit să răspundă adecvat acestei tendințe. Alegerile pentru Parlamentul European din 2024 au generat un procent record de voturi pentru partidele de extremă dreaptă, cu 27% din locuri, iar sprijinul în rândul tinerilor sub 30 de ani a depășit 21%. Aceasta este o continuare a unei tendințe care a crescut constant din 1989.

Publicitate
Ad Image

În Germania, AfD a crescut de la 5% în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani în 2013, la 19% în 2025. În Franța, Adunarea Națională a fost cel mai popular partid pentru tineri cu vârste între 18 și 34 de ani în 2024. La nivelul tuturor grupelor de vârstă, partidele de extremă dreaptă au acumulat aproape 25% din voturile europene.

Aceste partide sunt în mare parte eurosceptice și reprezintă o amenințare serioasă la adresa integrității Uniunii Europene. Raportul „Marea Resetare” din 2025, susținut de partidele de extremă dreaptă, detaliază o strategie pentru demontarea UE din interior. Răspunsul standard al Uniunii Europene a fost, în general, căutarea reformelor instituționale și asigurarea economică, fără a aborda întrebarea fundamentală pe care mișcările naționaliste o exploatează eficient: cine ești și unde îți este locul?

Mișcările naționaliste nu reușesc să câștige pe baza platformelor politice, ci pe baza identității. Ele oferă o poveste clară și emoțională despre ceea ce înseamnă a fi un adevărat european, german sau francez. În contrast, Uniunea Europeană oferă un pașaport, o monedă și drepturi, dar nu o narațiune convingătoare.

De-a lungul timpului, UE a neglijat importanța culturii, asumându-și că apartenența culturală va apărea ca un produs secundar natural al integrării politice și economice. Aceasta nu s-a întâmplat, iar lipsa unei strategii culturale autentice a lăsat un vid narativ pe care extrema dreaptă l-a umplut.

În trecut, Europa a înțeles importanța mizei culturale. Consiliul Europei a semnat Convenția culturală europeană în 1954, având ca scop reconstrucția politică și economică. În 1985, inițiativa „Capitala Europeană a Culturii” a început să promoveze un sentiment comun de apartenență culturală printre cetățenii europeni. De atunci, peste 70 de orașe din mai mult de 30 de țări au deținut acest titlu.

Cu toate acestea, finanțarea culturală din partea Uniunii Europene este redusă. Programul „Europa Creativă” dispune de un buget de 2,44 miliarde de euro pentru perioada 2021–2027, reprezentând doar 0,15% din bugetul total al UE. În contrast, Rusia a cheltuit peste 1 miliard de euro pe propagandă culturală în 2024, de trei ori mai mult decât bugetul anual al programului „Europa Creativă”.

Peisajul mediatic s-a schimbat drastic. În anii ’60 și ’70, existau radiodifuzori publici și referințe culturale comune. Astăzi, tinerii interacționează cu lumea prin platforme algoritmice care favorizează narațiunile naționaliste simple. Conținutul negativ și provocator al partidelor de extremă dreaptă a depășit partidele tradiționale în ceea ce privește implicarea pe rețelele sociale.

Acest lucru reprezintă un eșec nu doar politic, ci și educațional. Studenții care au avut experiențe internaționale în orașe europene continuă să folosească retorica naționalistă, arătând că mobilitatea nu a generat o identificare europeană, ci a consolidat identitățile naționale existente.

Cercetările arată că studenții care participă la programul Erasmus au o identificare sporită ca europeni, dar cei care se îndreaptă către extrema dreaptă nu sunt, de obicei, foști participanți la acest program. Extinderea programului Erasmus în alte domenii ar putea reprezenta o soluție eficientă pentru a promova identitatea europeană.

Instituțiile europene, în ciuda mandatului lor, au resurse limitate și lipsesc de direcție. Comisia Europeană a anunțat inițiativa „Busola culturală”, dar aceasta va avea impact doar dacă va fi susținută de resurse adecvate. De asemenea, diplomația culturală ar trebui să se concentreze și pe interiorul Europei, nu doar pe exterior.

În ceea ce privește universitățile, acestea își asumă responsabilitatea de a forma cetățeni globali, dar nu pot ignora întrebarea despre ceea ce unește Europa. Experiența europeană trebuie construită deliberat, nu lăsată la voia întâmplării.

Potrivit Eurobarometrului din primăvara anului 2025, 75% dintre europeni se simt cetățeni ai UE, dar a te simți cetățean nu este același lucru cu a avea un sentiment de apartenență. Încrederea în instituții nu se traduce în loialitate culturală față de un proiect comun.

Extrema dreaptă a înțeles că problemele identității nu pot fi rezolvate prin prosperitate sau reglementări. Instituțiile care ignoră dimensiunea culturală a politicii vor fi întotdeauna depășite de mișcările care o îmbrățișează. Călin Georgescu a câștigat un tur al alegerilor prezidențiale din 2024, atrăgând voturi printr-o narațiune culturală specifică platformei TikTok.

Acest exemplu ilustrează cum, în absența unei narațiuni culturale europene puternice, alte narațiuni vor umple acest vid. De asemenea, Uniunea Europeană trebuie să recunoască dimensiunea geopolitică a politicii culturale, având în vedere cheltuielile masive ale Rusiei pe propagandă și eforturile Chinei de a promova cultura chineză în Europa.

Fiecare an care trece fără o strategie culturală este un an în care sentimentul de apartenență este construit de cei care nu au interes în unitatea europeană. În concluzie, diplomația culturală nu este un instrument „moale”, ci o necesitate urgentă pentru viitorul Europei.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Băi, iar ne luăm țeapă cu povestea asta. 😅 Da, sigur că tinerii educați sunt atrași de povești fanteziste! În loc să ne ocupăm de problemele reale, noi ne concentrăm pe narațiuni care nu duc nicăieri. Așa e la noi…

  • Sincer acum, nu știu ce să zic despre toată treaba asta. Pare interesant cum se leagă lucrurile, dar poate ar trebui să fim mai atenți la ce ascunde povestea? 🤔 Hai că poate iese ceva bun din discuțiile astea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *