Un accident rutier a blocat temporar traficul pe DN 1, între Huedin și Oradea, în localitatea Bucea, după ce un autoturism și o autoutilitară cu remorcă au intrat în coliziune. Evenimentul s-a produs când un bărbat de 54 de ani, din județul Bihor, aflat la volanul autoturismului, a pierdut controlul direcției într-o curbă de dreapta și a lovit ansamblul de vehicule condus din sens opus de un bărbat de 50 de ani, din Cluj-Napoca.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În urma impactului, trei persoane cu vârste între 50 și 59 de ani au necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD și două autospeciale ale Ambulanței, care au acordat primul ajutor și au transportat victimele la spital. Traficul rutier a fost blocat temporar, însă în prezent circulația s-a reluat în ambele sensuri.