Călin Georgescu, noi declarații halucinante: „SUA fac un tunel cu Rusia pentru a colabora”

Călin Georgescu uimește din nou cu o serie de declarații complet neașteptate. Suveranistul, convins că SUA și Rusia construiesc împreună un tunel pentru a colabora.
Călin Georgescu, fost la alegerile prezidențiale, a mers marți la Secția de Poliție Buftea pentru a-și da semnătura în cadrul măsurii controlului judiciar, după ce judecătorii Tribunalului București au decis recent prelungirea măsurii preventive.

Călin Georgescu: „SUA fac un tunel cu Rusia”

Ca de fiecare dată, Georgescu a fost înconjurat de un grup de susținători. Cel care spunea cândva că „șansa României este înțelepciunea rusească” a dat din nou o serie de declarații neașteptate, lansând atacuri pe bandă rulantă atât la conducerea României, cât și la adresa altor state din Europa și nu numai.

„Poporul și-a arătat puterea ca un stâlp de granit. Eu m-am ridicat prin credință. Această încercare nu m-a doborât. Această putere vine din rugăciune. Iubirea și iertarea sunt o biruință. România nu este o colonie. România nu e un câmp de experimente politice. Legea se face la București, nu la Paris. Țările din jurul nostru s-au ridicat. Polonia s-a ridicat.

Ungaria s-a ridicat. Slovacia s-a ridicat. SUA fac un tunel cu Rusia pe lângă strâmtoarea Bering pentru a colabora împreună. Rusia și China au cale ferată și conducte de petrol comune. Parisul este un modest oraș provincial. Lumea se schimbă sub ochii noștri. România trebuie să se ridice. Poporul român nu trebuie să copieze pe nimeni, adică unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu”, a declarat Călin Georgescu în fața sediului poliției din Buftea.