Datoria publică a atins un nou vârf în iulie. Peste 30 de miliarde de lei într-o singură lună

Datoria administrației publice a continuat să crească în luna iulie 2025, ajungând la 1070,18 lei, față de 1.039,96 miliarde lei în iunie. Asta înseamnă un avans de peste 30 miliarde de lei într-o singură lună, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

La nivelul administrației publice locale s-a situat la 24,175 miliarde lei, față de 24,005 miliarde de lei în iunie. Din care, 24,156 miliarde de lei pe termen mediu și lung.

Creșterea datoriei publice

De asemenea, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, datoria administrației publice centrale a crescut în iulie la 1.046 miliarde de lei, față de 1.015,85 miliarde de lei în iunie 2025. Din care, 980,833 miliarde de lei erau datorii pe termen mediu și lung. Majoritatea acestor obligații era contractată în lei (470,485 miliarde lei).

Raportată la PIB, datoria guvernamentală a urcat la 58,9% față de 57,3% în iunie, conform PIB-ului publicat de INS la 10 octombrie 2025. În iulie 2025, datoria pe termen mediu și lung s-a majorat la 1.004,9 miliarde de lei, de la 975,228 miliarde de lei în iunie.

Totodată, datoria pe termen scurt a crescut la 65,19 miliarde de lei, față de 64,62 miliarde de lei luna anterioară. Titlurile de stat reprezentau cea mai mare datorie, însumând 884,026 miliarde de lei. În timp ce, împrumuturile erau cu un total de 166,6 miliarde de lei.

Evoluția datoriei interne și extern

Evoluția datoriei interne și externe. FOTO: Shutterstock

Datoria externă a administrației publice a ajuns la 547,063 miliarde de lei, în creștere față de 517,668 miliarde de lei în luna precedentă. Adică, reprezentând 30,1% din PIB, față de 28,5% în iunie. Din total, 542,299 miliarde de lei reprezentau datoria externă a administrației publice centrale, iar 4,764 miliarde de lei cea a administrației locale.

În a șaptea lună a anului, datoria internă a administrației publice s-a ridicat la 523,116 miliarde de lei. Fiind aproape constantă față de cele 522,189 miliarde de lei din iunie 2025, reprezentând 28,8% din PIB. Din această sumă, 503,704 miliarde de lei reveneau administrației centrale, iar 19,411 miliarde de lei administrației locale.