Două cutremure au zguduit România, sâmbătă dimineață. Seismele s-au produs în mai puțin de o oră

Două cutremure s-au produs în România, sâmbătă dimineață, 25 octombrie. În ce zonă s-au produs seismele și ce magnitudine au avut.

Două cutremure s-au produs pe teritoriul României, sâmbătă dimineață, 25 octombrie. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismele au avut loc la mai puțin de o oră distanță.

Ce magnitudine au avut cele două cutremure produse în România, sâmbătă, 25 octombrie

Sâmbătă dimineață, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că s-au produs două cutremure în România. Ambele seisme au avut magnitudinea 4.2 și au fost înregistrate în zona seismică Vrancea. Mișcările tectonice s-au produs la adâncimea de 130 de km.

Potrivit informațiilor INFP, primul cutremur, cel de la ora 04:19, a avut în apropierea următoarelor orașe: la 43 de km vest de Focșani, la 57 de km nord de Buzău, la 70 de km este de Sfântu-Gheorghe, la 79 de km de Brașov și la 91 de km nord-est de Ploiești.

Al doilea seism s-a produs la ora 05:11, în apropierea următoarelor orașe: la 37 de km vest de Focșani, la 59 de km nord de Buzău, la 74 de km est de Sfântu-Gheorghe, la 85 de km est de Brașov, la 96 de km nord-est de Ploiești și la 97 de km sud-vest de Bârlad.

Alte cutremure produse în țara noastră, în ultimele zile

În urmă cu mai puțin de 24 de ore, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a mai raportat un cutremur. Seismul s-a produs vineri seară, 24 octombrie, în jurul orei 22:11, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut magnitudinea de 3.5 și s-a produs la adâncimea de 106 km.

Tot în cursul acestei săptămâni, mai exact, miercuri, 22 octombrie, România a mai fost zguduită de un cutremur. Acesta s-a produs tot în Vrancea, la o adâncime de 90 de kilometri și a avut magnitudinea 4.2.

Potrivit datelor INFP, cel mai puternic cutremur de anul acesta s-a produs în Vrancea și a avut magnitudinea de 4.4 grade pe scara Richter. În urmă cu un an, în 2024, cel mai puternic cutremur s-a înregistrat pe 16 septembrie. Seismul s-a produs în Buzău și a avut magnitudinea de 5.4.