Nicușor Dan, despre Guvernul Ilie Bolojan: „E lăudabil. Coaliția a funcționat pe pachetul de măsuri”

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat, luni, despre tensiunile din coaliția de guvernare din ultima perioadă. Liderul statului spune că are încredere în Guvernul condus de Ilie Bolojan și a apreciat că, în ciuda discuțiilor, coaliția a funcționat pe pachetul de măsuri fiscale.

Nicușor Dan susține că are încredere în coaliție. Ce spune despre măsurile luate de Ilie Bolojan

Nicușor Dan susține că opiniile diferite sunt normale într-o democrație și într-o coaliție de guvernare. El a ținut să puncteze că nu are motive de îngrijorare și spune că lucrurile funcționează. „În orice coaliţie există discuţii pentru că sunt mulţi oameni şi oamenii au opinii diferite şi asta e normal într-o democraţie.

Ce e lăudabil este că această coaliţie funcţionează, că pe pachetul de măsuri ea a funcţionat şi nu am motive de îngrijorare în acest moment”, a declarat Nicușor Dan, potrivit News.ro. Reacția președintelui vine după ce în urmă cu o săptămână a criticat Executivul, sugerând că au fost făcute și greșeli în privința adoptării măsurilor fiscale.

Președintele a luat apărarea magistraților

La momentul respectiv, Nicușor Dan a vorbit despre reforma pensiilor speciale ale magistraților, amintind că el a solicitat 15 ani de tranziție până când vârsta judecătorilor și procurorilor va ajunge la 65 de ani, ci nu 10 ani, așa cum își dorește premierul Bolojan.

„Deci bineînțeles că, în momentul în care iei măsuri sub presiunea timpului, mai faci și greșeli. Aceste eventuale greșeli le vom corecta începând cu ianuarie 2027. Deci noi mai avem 2025 – cinci luni cât a mai rămas din 2025 – și 2026 care vor fi niște ani care vor fi dificili pentru români”, declarat șeful statului.

De asemenea, Nicușor Dan a criticat Guvernul și în luna iulie cu privire la majorarea TVA, după ce în campania electorală pentru prezidențiale a promis că taxa pe valoarea adăugată nu va crește. „Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA, erau nevoie și erau absolut realizabile un set de măsuri, discuții, cu Comisia, cu agențiile de rating, și această măsură putea să nu fie luată la acest moment”, susținea liderul de la Cotroceni.