Nu începe săptămâna fără a-ți acorda câteva minute și rostește câteva rugăciuni de luni. Preoții spun că îți aduce noroc și te ferește de rele. Rugăciunea de luni este cea mai puternică rugăciune.
Mare este puterea Domnului și în nebănuite feluri ni se arată nouă. Dumnezeu te ajută de fiecare dată când te rogi cu credință și cu sufletul plin de iubire.
Nu uita că aceste rugăciuni de luni sunt cea mai rapidă cale de a vorbi cu Dumnezeu. Există nenumărate rugăciuni puternice și ajutătoare, iar printre ele se numără și rugăciunile de luni de mai jos. Aceasta trebuie rostită în fiecare zi de luni pentru a avea o zi și o săptămână binecuvântată.
Rostește această rugăciune scurtă luni de dimineață, ca să ai liniște sufletească și spor în toate întreaga săptămână. O poţi citi la sfârşitul rugăciunilor de dimineaţă, sau dacă nu ai timp, în drum spre serviciu. Important este ca mintea şi inima ta să se adune ca să poată avea efectul dorit.
Iată căteva rugăciuni de luni pe care le poți citi la începutul săptămânii:
Rugăciuni de luni
Rugăciunea de luni pentru împlinirea dorințelor, pentru a avea cât mai mult spor în tot ceea ce faceți se găsește în cărțile sfinte în mai multe variante. Pentru ca efectul acesteia să fie maxim, în această zi trebuie să țineți post (cine poate și post negru). Mulți credincioși nu știu cum să te rogi de luni ca să-ți meargă bine toată săptămâna. Se recomandă ca rugăciunea să fie citită șase săptămâni, timp în care vor începe să se vadă efectele sale!
Rugăciunea de luni – Varianta 1
‘Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire! O, Doamne, astăzi Îîţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în Rai.
La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.’
Rugăciunea de luni – Varianta 2
‘O, veșnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă și mare smerenie a inimii mele cunosc și mărturisesc că greșesc, în toate zilele, dumnezeiștii Tale dragoste. Pentru aceasta astăzi, că este luni și începutul săptămânii, cer ca să îmi lași păcatele și să mi le ierți, rugându-mă cu smerenie milostivirii Tale celei mari să-mi dai dar să pun început bun, să port grijă și să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atâtea osteneli și ispite la sfânta Ta răstignire, ca să mântuiești zidirea Ta. Și Te rog, Dumnezeul meu și Ziditorul meu, să mă întemeiezi de astăzi înainte spre bine până la sfârșitul vieții mele, întru cinstea și mărirea împărăției Tale și pentru mântuirea mea.
O, Doamne, astăzi îți dau sufletul meu și trupul meu și voința mea, rugându-te să se facă voia Ta întru mie precum îți place; dă-mi îngăduială să pot răbda și mă pedepsește aici întru această lume după mila Ta, iar nu în cealaltă viață.
Și iartă pe cei vii și pe cei morți după rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și mă învrednicește și pe mine și pe ceilalți, să ne bucurăm de strălucirea Ta în rai;
O, cerești slujitori și slugi ale lui Dumnezeu, păzitori ai oamenilor și vrăjmași ai diavolilor, mă închin vouă, fericitelor duhuri, și mă bucur de mărirea voastră, căci pururea stați neadormiți întru voințele Dumnezeului nostru cu multă grijă și credință, voi pururea căutați și nu dormiți, pururea slujiți și nu osteniți, pururea luptați și pururea biruiți, și nu este alta grija voastră, fără numai să depărtați pe vrăjmașii lui Dumnezu de la zidirea Lui; o, binecuvântați păzitori ai oamenilor, mă închin vouă și vă mulțumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne dați, pentru povățuirea ce ne faceți, pentru darul ce-l cereți adesea de la Dumnezeu pentru noi, și deosebi vă binecuvântez pentru grija ce aveți pentru mine, nevrednicul și păcătosul; o, sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, și tu Mihaile Arhanghele, ajutorul meu, nu vă scârbiți de mine, nici nu mă lăsați părăsit, ci mă păziți ziua și noaptea, pănă îmi voi da cu bună pocăință sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, măcar că eu nu vă ascult, nici primesc luminările și povățuirile ce îmi faceți pentru folosul meu; însă vă rog să aveți grija sufletului meu și să opriți puterea vrăjmașului, pentru ca să nu mă împresoare; și să mă mântuiți de toți vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, pentru ca să nu mai greșesc de acum înainte în fața Dumnezeului meu; și să mă învredniciți să vă văd la moartea mea și să stați împrejurul meu, și să-mi mântuiți sufletul meu, și să-l duceți în ceruri; să se închine măririi feței lui Dumnezeu și să vadă bucuria sfinților Lui, pentru ca să am pricină să vă mulțumesc acolo pentru purtarea de grijă ce ați avut pentru mine, și să spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor. Amin.’