Tragedie pe DN 24 C! Autocar cu 17 persoane și un autoturism implicate într-un accident cumplit – 3 morți și zeci de victime!

Un accident grav a avut loc pe DN 24 C, între localitățile Românești și Dămideni, unde un autocar cu 17 persoane s-a ciocnit cu un autoturism în care se aflau patru persoane.

Pompierii ajunși la fața locului au intervenit cu echipamente de descarcerare pentru a ajuta cele șapte victime prinse în vehicule, patru în autoturism și trei în microbuz.

„În accident au fost implicate 21 de persoane (4 aflate în autoturism și 17 în microbuz), dintre care 3 victime se află în stop cardio-respirator, fiind cu manevre de resuscitare în curs. Toate celelalte persoane se află în evaluare medicală la fața locului”, a transmis ISU Botoșani.

Din păcate, toate cele trei persoane aflate în stop cardio-respirator au decedat.

Având în vedere numărul victimelor, la nivelul județului Botoșani a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de ambulanță.

„Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, trei ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple”, a anunțat ISU Botoșani.

De asemenea, un elicopter SMURD a fost alocat în sprijin și a transportat o persoană grav rănită.

Alte 14 victime au fost duse cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe din Botoșani.