Alin Dincă: „Iranienii mi-au schimbat viața la Mondiale“

Alin Dincă: „Iranienii mi-au schimbat viața la Mondiale“

Naționala Iranului tocmai a părăsit turneul final din Mexic, Canada și SUA, fiind prima echipă aflată sub linie care a ratat prezența în fazele eliminatorii de pe locul 3 în grupă. Perșii au fost eliminați fără victorie, dar și fără înfrângere, după trei remize cu Noua Zeelandă (2-2), Belgia (0-0) și Egipt (1-1). Chiar dacă n-au câștigat niciun meci, iranienii au câștigat ceva mult mai important: respectul și admirația oamenilor din jurul lumii! Pentru că naționala lor, provenită dintr-o țară aflată în stare de război, s-a luptat admirabil în America. Iar asta în ciuda unor obstacole puse de Statele Unite. La rezultatele Iranului, o contribuție imensă a avut Alin Dincă (46 de ani). Hunedoreanul nostru, antrenor cu portarii în această reprezentativă, l-a pregătit pe Alireza Beiranvand, unul dintre cei mai buni goalkeeperi după faza grupelor. Aflat la Tijuana (Mexic) cu naționala Iranului, Alin Dincă a acordat un interviu în exclusivitate pentru Sport.ro.

Sport.ro: Foarte mulți jucători iranieni au vorbit despre obstacolele de care s-au lovit la acest Mondial. Cum le-ai simțit? Alin Dincă: E un subiect pe care am încercat să-l ascund cât am putut de mult, am încercat să-l evit. În primul rând, pentru a nu mă afecta, în mod direct, pentru că au fost foarte multe obstacole! Cu schimbarea locației de cantonament de două ori, cu schimbarea hotelurilor, cu schimbarea terenurilor de antrenament, cu schimbarea adversarilor. Sau, mai bine zis, cu inexistența adversarilor (n.r. – pentru meciurile amicale de dinaintea Mondialului). Cu o grămadă de controverse legate de participarea noastră la acest Mondial. Au fost chestiuni care, vrând nevrând, te afectează. A fost foarte greu să ne pregătim, în aceste condiții, să ne motivăm. Pentru fiecare microciclu de pregătire, cred că am schimbat programul de cel puțin trei, patru ori.

Spuneai de dificultatea de a găsi adversari pentru amicale… Am studiat niște adversari pentru amicale care, din păcate, s-au dovedit a fi adversari invizibili pentru noi. Pregăteam, urmăream vreo trei meciuri ale echipelor respective și, ulterior, nu ajungeam să jucăm niciodată cu adversarii respectivi! Atâtea muncă în zadar, atâtea efort depus în zadar, atâtea energie consumată, culminând totul aici cu atâtea neajunsuri. De exemplu, ne-a lipsit aici, la Tijuana, un simplu teren de antrenament bun. Echipa locală care ne-a primit aici joacă pe un teren sintetic, lucru de care noi am aflat cu câteva zile înainte să ajungem aici. Oamenii, fiind foarte amabili, au încercat pe ultima sută de metri să refacă terenul lor al doilea, cu gazon natural. L-au mai peticit, dar acel gazon nu s-a ridicat niciodată la nivelul unei echipe naționale.

Ce v-a mai lipsit? N-am primit cele mai simple materiale de antrenament! Apoi, a fost problema vizelor. Unor colegi de ai mei, din administrație, din logistică, li s-au refuzat vizele de America. Au fost foarte multe piedici care m-au afectat. Am încercat să nu le exprim cu voce tare pentru că mă făceau să sufăr. Atât pe mine, cât și pe colegii mei. Dar, cu siguranță, aceste obstacole ne-au afectat.

Publicitate
Ad Image

Alin, tu ai plecat din fotbalul românesc din postura unui om mai puțin cunoscut. Acum, la acest Mondial, ai fost unic: singurul român participant în competiție cu o echipă. Cum a fost această călătorie? Cum ți-a schimbat Iranul viața, începând din 2020? Vreau să încep cu chestia asta: niciodată n-am căutat faima și nici nu o voi căuta. Cred că am ajuns în postura de care spuneai peste noapte, printr-o conjunctură. Îmi place să cred că am reușit exclusiv prin munca mea. N-am avut niciodată Social Media, niciodată nu m-am promovat. N-am încercat niciodată să ajung în prim-plan altfel decât prin calitatea muncii mele. Tot ce am realizat astăzi, am realizat prin muncă. Și, oricât m-aș feri de cuvintele astea, de trufie și de mândrie, adevărul e că mereu am încercat să fiu cât mai realist. Am încercat să muncesc corect! Iranul mi-a schimbat foarte mult viața, mi-a schimbat cariera. Pentru că am întâlnit oameni foarte buni! Dumnezeu m-a ajutat foarte mult. Cred că mi-a scos oameni buni în cale. Oameni care mi-au apreciat munca! Și îmi place să cred că, în această călătorie, am realizat ceva și mai important. Lucrând cu un grup de portari atât de experimentați, că portarii mei sunt căpitani la echipele de club cele mai titrate din Iran (!), am reușit să realizez ceva ce nici nu visam să realizez. Mi-am păstrat personalitatea și caracterul intacte. N-am făcut compromisuri. Dumnezeu m-a ajutat să rămân corect, să fiu drept cu fiecare dintre portarii mei, să muncesc cu fiecare la fel de mult, la fel de intens. N-a existat niciodată diferență între ei pentru mine. Și cred că asta au simțit-o și ei. Eu consider că aceasta e realizarea mea cea mai mare într-o țară străină. Am ajuns aici singur, fără staff. Și am reușit să muncesc corect, eficient, fără să fac compromisuri și fără să-mi pierd din personalitate.

Ai fost singurul străin din stafful naționalei Iranului. Colegii tăi italieni au plecat, imediat după începerea războiului, în februarie. Ce te-a îndemnat să rămâi alături de o națională provenită dintr-o țară aflată în stare de război? Loialitatea. Oamenii nu știu, dar în ultimii 7 ani, am schimbat doar două echipe: clubul Traktor și echipa națională a Iranului. Și la Traktor am ajuns foarte iubit de localnici, la Tabriz, pentru că am rămas alături de club într-o perioadă foarte grea, imediat după începerea pandemiei, în 2020. Oamenii mi-au răplătit loialitatea, mi-au dovedit cu vârf și îndesat dragostea lor. Am rămas alături de acești oameni, pentru că ei mi-au deschis ușa casei lor, oamenii aceștia au fost calzi cu mine, m-au apreciat, m-au iubit. Oamenii aceștia mi-au dat o pâine albă! Și, ținând cont de toate aceste lucruri, nu-i puteam lăsa la greu.

Iranul a părăsit acest Mondial fără înfrângere. Tu rămâi cu satisfacția unor prestații solide sau cu dezamăgirea eliminării. Ce sentimente te încearcă acum, la final? Nu e corect să-mi pui această întrebare (râde). Sincer, eu sunt împlinit. Având în vedere situația de război, în care țara s-a aflat, nu mă așteptam niciodată să obținem rezultatele astea și performanțele astea. Acum două luni, prezența noastră nu era sigură la Campionatul Mondial. Și, în condițiile astea, la ce puteam spera? La o simplă prezență, în care să încercăm să construim ceva.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *