China, o putere petrolieră globală de marcă după criza din Iran
Capacitatea Chinei de a ajusta importurile de petrol fără a suferi repercusiuni economice severe îi oferă avantajul de a influența prețurile, similar cu modul în care OPEC și aliații săi controlează jumătate din producția mondială.
Pe fondul slăbirii cartelului OPEC, odată cu retragerea Emiratelor Arabe Unite și diminuarea capacității de producție a membrilor săi, puterea de piață a Chinei continuă să crească, conform unei analize realizate de The Economist. Un lider din industria petrolieră a declarat: „China este noul OPEC”.
Războiul din Iran a generat cel mai semnificativ șoc de aprovizionare din istoria comerțului cu petrol. Totuși, chiar și în condițiile intensificării luptelor, prețurile petrolului nu au atins 150 de dolari pe baril, cum anticipau analiștii la începutul conflictului. Imediat după atacurile iraniene, care au blocat 14 milioane de barili pe zi în Golful Persic, petro-monarhii din Abu Dhabi și Riad au redirecționat 5 milioane de barili pe zi prin oleoducte care ocolesc strâmtoarea Ormuz. Washington și Tokyo au accesat 2 milioane de barili pe zi din stocurile lor de urgență, iar măsurile de raționalizare impuse de țările mai puțin dezvoltate au redus cererea.
Cu toate acestea, impactul ar fi fost și mai devastator fără anumite decizii luate discret la Beijing. Între februarie și iunie, China și-a redus importurile de țiței la jumătate (5,5 milioane de barili pe zi), ceea ce a dus la o scădere de 30 de dolari a prețului barilului de petrol Brent. Spre deosebire de perioada pandemiei de COVID-19, când cererea globală a scăzut cu 9 milioane de barili pe zi și economia mondială a intrat în recesiune, PIB-ul Chinei nu a fost afectat în mod similar.
Deosebirea esențială între OPEC+ și China este că, în timp ce deciziile OPEC+ necesită consimțământul tuturor celor 21 de țări membre, autoritățile chineze pot acționa unilateral sub conducerea unui singur lider: Xi Jinping.
China controlează piața petrolului prin trei instrumente principale. Primul este reprezentat de stocurile naționale de petrol. În ultimul an, China a crescut aceste stocuri cu 200 de milioane de barili, pe lângă miliardul de barili deja existent. Achizițiile efectuate de Beijing au contribuit la o creștere cu 10-20 de dolari a prețului global al barilului de petrol înainte de izbucnirea războiului din Iran, conform comercianților de petrol.
După ce livrările au fost finalizate la sfârșitul lunii aprilie, China a început să utilizeze petrol din rezervele sale. Până în luna iulie, acestea au scăzut cu 70 de milioane de barili, excluzând rezervele subterane și cele insulare, conform firmei de analiză a datelor Vortexa. În total, China a accesat aproximativ 150 de milioane de barili din rezervele strategice și comerciale în acele trei luni, echivalentul a 1,5 milioane de barili pe zi. Beijingul ar putea continua această strategie timp de patru luni, înainte ca stocurile să ajungă la un nivel alarmant.
Al doilea instrument utilizat de Beijing este impunerea de restricții asupra exportului de petrol. Ca a doua țară din lume ca capacitate de rafinare, China joacă un rol esențial ca furnizor de combustibil pentru vecinii săi din Asia. Însă, în martie, guvernul a decis ca rafinăriile chineze să nu mai încheie noi contracte de export, anunțând chiar și anularea unor contracte deja convenite. Exportul produselor rafinate ale Chinei a scăzut cu aproape jumătate (430.000 de barili pe zi) între februarie și aprilie, inclusiv cu 180.000 de barili pe zi de combustibil pentru avioane, ceea ce a determinat o reducere a consumului de țiței al rafinăriilor chineze cu 1,2-1,8 milioane de barili pe zi.
Restricționarea exportului de combustibil permite Chinei să redirecționeze o parte mai mare din producția rafinăriilor către piața internă. Totuși, stocurile și restricțiile nu explică în totalitate reducerea semnificativă a importurilor de petrol. Guvernul de la Beijing a aplicat și o a treia pârghie: diminuarea cererii interne. În iunie, rafinăriile chineze au procesat cu 2,7 milioane de barili de țiței pe zi mai puțin decât în aceeași lună a anului trecut. Producția de petrol a scăzut cu 14%, iar cea de motorină și kerosen cu 21%. Mulți cetățeni din orașe au optat pentru transportul cu metroul, bicicleta sau taxiurile electrice, în loc să folosească mașinile personale, după ce prețul combustibilului a crescut.
Utilizarea din ce în ce mai frecventă a vehiculelor electrice și amânarea lucrărilor de infrastructură pentru a economisi motorină a contribuit la o scădere de 10% a consumului de benzină și kerosen în primele luni ale războiului din Iran, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Deși economia Chinei a înregistrat o creștere de doar 4,3% în al doilea trimestru al anului 2026, cea mai mică rată de creștere din ultimii patru ani, acest lucru se datorează mai degrabă investițiilor scăzute și crizei locuințelor decât reducerii importurilor de petrol. Rezervele strategice ale Beijingului au rămas aproape intacte.
În timp ce OPEC poate reduce producția pe termen lung, China nu poate menține o scădere a importurilor de 5,5 milioane de barili pe zi pe termen lung. Totuși, războiul din Iran a demonstrat capacitatea Chinei de a stabiliza piața petrolului pe o perioadă extinsă, în timp ce liderii unui cartel petrolier tot mai fragmentat nu pot decât să aspire la abilitățile Chinei de a influența piața globală.
