Starea lui Christa Pike după tentativa de execuție eșuată
Christa Pike, condamnată la moarte pentru omor, a ajuns în stare gravă la spital, fiind inconștientă și conectată la un ventilator, în urma tentativei eșuate a statului Tennessee de a o executa prin injecție letală, au anunțat vineri avocații ei, transmite Reuters.
Personalul spitalului depunea eforturi pentru a-i salva viața lui Pike și pentru a elimina din organismul său pentobarbitalul. Avocații au cerut instanței să oblige Departamentul pentru Corecție din Tennessee să păstreze dovezile legate de execuția eșuată de miercuri noapte.
Pike se afla în continuare în stare critică, fiind intubată și conectată la un ventilator mecanic pentru a putea respira. I-au fost administrate intravenos două doze de pentobarbital la Penitenciarul de Maximă Siguranță Riverbend din Nashville, capitala statului. Tentativa nereușită de a monta liniile venoase periferice a făcut ca ambele brațe ale acesteia „să se umfle, să ardă și să facă vezicule”, ca urmare a scurgerii pentobarbitalului în țesuturile de sub piele, potrivit documentelor depuse în instanță, citate de Agerpres.
Avocații au acuzat oficialii Departamentului pentru Executarea Pedepselor că au ignorat avertismentele anterioare ale medicilor lui Pike, potrivit cărora afecțiunile medicale preexistente ale acesteia – vene subțiri și o tulburare sanguină numită trombocitoză – ar fi făcut extrem de dificilă montarea liniilor venoase periferice. „În niciun moment, vreun membru al echipei de execuție nu a realizat că liniile intravenoase nu erau montate corect sau că venele cedaseră, iar pentobarbitalul pătrundea, parțial sau în totalitate, în corpul doamnei Pike”, au precizat avocații într-o sesizare depusă la Tribunalul de Echitate din cadrul celui de-al 20-lea District Judiciar al statului Tennessee.
Documentul menționa că martorii prezenți la tentativa de execuție au putut auzi cum Pike „plângea, scotea gemete slabe și respira zgomotos pe parcursul întregii proceduri”. Sesizarea a oferit cea mai detaliată imagine de până acum a consecințelor medicale ale unei tentative de execuție despre care guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, a afirmat că a respectat protocolul stabilit.
A fost a doua execuție eșuată din acest an în Tennessee, fapt ce a determinat suspendarea oricăror alte încercări de a aplica pedeapsa cu moartea pentru restul anului 2026. De asemenea, s-a dispus o anchetă independentă pentru a stabili ce nu a funcționat cum trebuie.
Pike, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnată în urmă cu trei decenii pentru crimă, pentru torturarea și uciderea unei colege de școală profesională în vârstă de 19 ani, Colleen Slemmer, în campusul Universității din Tennessee, la Knoxville, în 1995, când Pike avea 18 ani.
Iubitul lui Pike, care avea 17 ani la acea vreme, a fost judecat ca adult și condamnat tot pentru omor, însă a primit o pedeapsă cu închisoarea pe viață, cu posibilitatea eliberării condiționate. O a treia colegă, care avea 18 ani la momentul respectiv și a supravegheat zona pentru cei doi, a depus mărturie în favoarea acuzării și a primit o condamnare cu suspendare.
La începutul acestei săptămâni, Lee a respins o cerere de clemență care solicita comutarea pedepsei cu moartea a lui Pike în închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate. Cererea invoca clemența, parțial, pe baza antecedentelor din copilăria acesteia, marcate de o neglijare severă, abuzuri sexuale – inclusiv două violuri – și o afecțiune psihică netratată.
De asemenea, cererea de clemență a prezentat dovezi conform cărora mama lui Pike a consumat cantități mari de alcool în timpul sarcinii, contribuind astfel la o dezvoltare cerebrală deficitară.



Băi, da’ ce bine arată totul! 🤔 Iar ne luăm țeapă cu justiția asta. Bineînțeles că trebuie să ajungem la spital ca să ne dăm seama că nu e ok ce s-a întâmplat…
Nu se schimbă nimic în țara asta, frate! 🙄 E frustrant să vezi cum totul este doar un circ și nimeni nu își asumă responsabilitatea. Asta e România, din păcate…
Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! 🌈 Eu încă sper că sistemul o să facă ceva pozitiv în sfârșit. Să vedem cum evoluează lucrurile!