Cercetătorii: Persoanele care ne însoțesc la masă afectează alegerile alimentare
Nu doar alimentația, ci și contextul social în care mâncăm poate influența modul în care organismul procesează glucoza.
Un studiu publicat în revista Science Advances, realizat pe 108 participanți, a arătat că nivelul glicemiei a crescut mai puțin și a revenit mai repede la valorile inițiale atunci când oamenii au consumat aceeași cantitate de pâine în compania unei persoane apropiate, comparativ cu situația în care au mâncat singuri.
Cercetătorii au observat efecte ale prezenței sociale și asupra reglării temperaturii și răspunsului la stres, arată Science Alert. Mâncatul singur ar putea influența, la nivel fiziologic, modul în care organismul procesează glucoza.
Studiul a urmărit răspunsul glicemic al participanților după consumul a puțin peste 100 de grame de pâine preparată din făină albă de grâu. Participanții au luat masa în două situații diferite: singuri și însoțiți de o persoană apropiată. În următoarele două ore, cercetătorii au monitorizat răspunsul organismului la consumul de carbohidrați.
Rezultatul a arătat că atunci când participanții au mâncat în compania unei persoane apropiate, nivelul glicemiei a crescut mai puțin și a revenit mai repede la valorile inițiale decât atunci când au mâncat singuri.
Autorii studiului consideră că rezultatele oferă dovezi pentru ceea ce numesc „fiziologie socială” – ideea că interacțiunile și relațiile sociale pot influența direct procesele biologice ale organismului. „Reglarea glicemiei nu ține doar de ceea ce mâncăm, ci și de persoanele cu care mâncăm”, a declarat Shir Atzil, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Fiziologia socială este un cadru prin care cercetătorii încearcă să explice modul în care procesele fiziologice ale organismului sunt influențate de mediul social. Această perspectivă subliniază că oamenii nu funcționează exclusiv ca organisme individuale, ci relațiile sociale pot avea efecte măsurabile asupra unor mecanisme precum reglarea glicemiei, temperatura corporală sau răspunsul la stres.
„Obișnuiam să considerăm corpul ca un sistem izolat care se autoreglează”, a spus Atzil. „Descoperirile noastre arată că fiziologia umană este, în esență, socială.” Cercetătoarea susține că apropierea de o persoană dragă poate reduce efortul fiziologic necesar pentru autoreglare și poate oferi astfel un beneficiu metabolic.
Cercetările realizate pe alte animale sociale, inclusiv muște de fructe, rozătoare, porci și maimuțe, au asociat izolarea socială cu o serie de modificări fiziologice. Izolarea poate afecta sistemul imunitar, poate intensifica răspunsul la stres și poate fi asociată cu o durată de viață mai scurtă.
La oameni, cercetătorii au observat asocieri între singurătate și un control glicemic mai slab, precum și între singurătate și un risc mai mare de diabet de tip 2. Deși cercetările asupra oamenilor nu pot reproduce în mod intenționat perioade lungi de izolare socială din motive etice, oamenii de știință urmăresc modificările fiziologice care apar atunci când aceeași persoană se află singură sau în compania altcuiva.
Un alt experiment a implicat 116 persoane, testând modul în care organismul reacționează la expunerea la frig. Atunci când participanții aveau alături un partener, reglarea temperaturii corporale era mai eficientă, iar efectul era mai pronunțat atunci când cele două persoane se atingeau.
Chiar și în absența contactului fizic direct, simpla prezență a unei alte persoane a influențat modul în care organismul se adaptează la anumite condiții. Un alt set de experimente a inclus 115 adulți și 56 de perechi mamă-sugar. Participanții au fost supuși unui test de stres, iar cercetătorii au urmărit reacțiile fiziologice asociate acestuia.
Atunci când o altă persoană era prezentă, reacția de excitație fiziologică a fost mai redusă. Răspunsul fiziologic la stres s-a redus, de asemenea, mai rapid atunci când participanții se aflau în compania altcuiva, chiar și în lipsa contactului fizic direct.
Astfel, rezultatele experimentelor indică faptul că prezența socială poate influența mai multe sisteme de reglare ale organismului, nu doar metabolismul glucozei. Cercetătorii subliniază că rămâne de stabilit în ce măsură aceste efecte de moment se traduc în beneficii pentru sănătate pe termen lung.
Studiile populaționale au arătat însă în mod repetat asocieri între relațiile sociale și starea generală de sănătate. Persoanele care au legături sociale mai puternice tind să raporteze o stare de bine mai bună și, în numeroase studii, au fost asociate cu o sănătate mai bună și o viață mai lungă. În schimb, izolarea socială a fost asociată cu o incidență mai mare a unor probleme metabolice și cardiovasculare, cu vindecarea mai lentă a rănilor, o eficiență mai redusă a somnului și un risc mai mare de mortalitate.
Aceste asocieri nu demonstrează însă că singurătatea este singura cauză a acestor probleme. Sănătatea este influențată de numeroși factori, iar relațiile sociale se pot intersecta cu stilul de viață, condițiile economice, accesul la servicii medicale și alte variabile.
Unul dintre cele mai cunoscute proiecte de cercetare asupra fericirii este Harvard Study of Adult Development, început în urmă cu aproximativ opt decenii și continuat până în prezent. Cercetătorii au urmărit participanții de-a lungul vieții, analizând chestionare, interviuri și date medicale.
Una dintre concluziile centrale ale proiectului este că relațiile apropiate sunt strâns asociate cu sănătatea și starea de bine pe parcursul vieții. Noul studiu merge un pas mai departe, încercând să arate că influența relațiilor sociale nu se manifestă doar la nivel psihologic sau comportamental, ci poate fi observată și în procese fiziologice măsurabile.
Experimentul asupra glicemiei sugerează că aceeași masă poate produce un răspuns fiziologic diferit în funcție de contextul social în care este consumată. Cercetătorii consideră că aceste rezultate susțin ideea că organismul uman nu funcționează complet separat de mediul social și că simpla prezență a unei persoane apropiate poate modifica, cel puțin temporar, modul în care organismul își reglează anumite funcții.
