Copil de 9 ani, grav rănit după ce o petardă i-a explodat în mână

Copil de 9 ani, rănit după explozia unei petarde în Cosoba

Un copil de 9 ani a fost rănit la mână de o petardă în localitatea Cosoba, județul Giurgiu, pe 15 noiembrie, în jurul orei 14.00. Minorul a fost transportat la o unitate spitalicească din municipiul București.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Bolintin-Vale au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat din localitatea Cosoba, județul Giurgiu, cu privire la faptul că un copil s-ar fi rănit la mână cu o petardă, anunță IPJ Giurgiu.

Polițiștii au constatat că, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Cosoba, mai mulți copii s-ar fi jucat cu materiale pirotehnice, iar la un moment dat, unul dintre ei, în vârstă de 9 ani, ar fi luat de jos o petardă neexplodată pentru a o reaprinde, moment în care aceasta ar fi explodat în mâna minorului.

La fața locului a fost necesară intervenția unui echipaj medical care l-a transportat pe copil la o unitate spitalicească din municipiul București, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Publicitate
Ad Image

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și utilizarea fără drept a articolelor pirotehnice. Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii întregii stări de fapt”, precizează polițiștii din Giurgiu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *