Responsabilitățile tot mai mari ale părinților moderni în creșterea copiilor
În copilărie, ultima zi de școală îmi aducea o bucurie imensă.
Se întindeau în fața mea zece săptămâni lungi, zece săptămâni de somn, excursii și cantități disproporționate de înghețată. Părinții mei, amândoi profesori, simțeau și ei acea anticipare — un sentiment pe care nu l-am mai experimentat de la 20 de ani. După ce am absolvit facultatea și am intrat în câmpul muncii, vara a început să însemne mai multă muncă, un lucru care m-a deprimat. Dar nu până când am devenit părinte, și mai ales părinte de doi copii, am început să simt o mare teamă la gândul verii.
În anii în care copiii mei erau mai mici și eu mergeam la birou, vara însemna organizarea de tabere pentru o sumă considerabilă de bani — un proiect pe care îl începeam adesea în februarie, deoarece am învățat pe calea grea că locurile se umplu rapid.
Acum că copiii mei sunt mai mari și lucrez de acasă, vara înseamnă o tabără sportivă ocazională, pentru o sumă și mai mare, și multe săptămâni în care copiii stau acasă, în timp ce eu încerc să lucrez. Fiica mea spera să găsească un loc de muncă în această vară, dar opțiunile pentru adolescenți de 14 ani sunt reduse.
Fiul meu, care are aproape 11 ani, plănuia să își petreacă majoritatea zilelor cu prietenii din vecinătate la piscina comunității. Anul trecut a avut multe după-amiezi fericite la piscină, iar eu am reușit să lucrez în liniște.
Piscina este situată la colțul unei intersecții periculoase (o locație grozavă pentru un centru comunitar, nu-i așa?), ceea ce inițial m-a făcut să ezit. Dar, m-am gândit, el va fi însoțit de niște adolescenți de 12 și 13 ani, iar perspectiva de a merge pe jos zece pătrate și apoi de a socializa și de a face mișcare timp de două ore era extrem de atractivă.
Dacă se opreau pentru milkshake-uri la Burgerville pe drumul de întoarcere, ieșirea ar putea dura până la patru ore și ar costa în total 8,25 dolari. Comparativ, ar fi costat 75 de dolari să-l înscriu la o tabără de vară de jumătate de zi, fără a menționa că trebuia să găsesc tabăra respectivă, să mă înregistrez și să completez formulare nesfârșite, plus să-l duc și să-l aduc.
În această vară, el era încântat să petreacă mai multe după-amiezi fericite la piscina comunității. Și apoi am aflat că copiii sub 14 ani nu mai pot merge la piscinele publice decât însoțiți de cineva care are 18 ani sau mai mult. Asta a distrus ocazia de a-și exersa independența și de a se juca în aer liber cu alți copii din vecinătate. A dispărut concentrarea mea. A dispărut energia mea. A dispărut timpul meu.
Decizia a fost emisă de Oregon Health Authority după ce un copil de 12 ani a murit înecat la piscina din vecinătate în vara anului 2023. Aceasta a fost o tragedie devastatoare, fără îndoială. A fost, de asemenea, prima înecare fatală într-o piscină publică din Portland din 1985. Conform calculelor mele aproximative, riscul ca un copil de 10-13 ani să se înece într-o piscină publică din Portland într-o zi oarecare este de aproximativ 0,0004%.
Având în vedere că aceste șanse sunt mult mai mici decât riscul ca fiul meu să moară într-un accident de mașină dacă l-aș duce eu la piscină, este un risc pe care sunt dispus să mi-l asum. Dar, din păcate, nu este alegerea mea.
„Părintele intensiv” a devenit termenul nostru generic pentru abordarea părinților care implică un nivel exagerat de implicare și protecție.
Părinții din Statele Unite se confruntă cu presiuni culturale și economice unice, care contribuie la apariția acestui stil de parenting. Discuțiile despre stilurile de parenting descriu aceste abordări ca și cum părinții ar încerca diferite „look-uri” în fața oglinzii, alegând acea variantă care le evidențiază anxietatea și oboseala cronică.
Articolele care discută despre originile acestor stiluri de parenting sugerează adesea că părinții au început să-și supravegheze copiii din cauza fricii de pericolele externe, cum ar fi răpirile, dar statisticile arată că aceste evenimente sunt extrem de rare.
Odată cu ascensiunea rețelelor de știri, amenințările exagerate la adresa sănătății și siguranței copiilor au devenit omniprezente, iar Internetul a amplificat și mai mult anxietatea colectivă.
Astăzi, trei din patru americani se îngrijorează de crimele violente, în ciuda faptului că acestea au scăzut semnificativ din 1990. Această anxietate este exacerbată de smartphone-uri, care aduc un flux constant de informații alarmante și provocări sociale.
În același timp, comunitățile noastre au devenit din ce în ce mai izolate, iar părinții au mai puțini sprijini în educarea copiilor lor. Instituțiile care ar trebui să protejeze copiii sunt adesea paralizate de teama de procese legale.
Acest context a dus la o pierdere a responsabilității colective pentru creșterea generațiilor viitoare. Comentariile din mediul online reflectă această mentalitate, afirmând că „responsabilitatea pentru copii îți aparține în totalitate”.
Astfel, părinții se simt presați să-și asume întreaga responsabilitate pentru comportamentul copiilor lor. Asta a dus la o explozie a industriei de „experți în parenting”, care promit soluții pentru a face față acestei presiuni.
Cu toate acestea, cercetări recente sugerează că părinții nu au un impact atât de mare asupra rezultatelor copiilor, cum s-a crezut anterior. Totuși, societatea continuă să insiste asupra responsabilității părinților în modelarea copiilor lor.
În anii ’70, librăriile nu aveau o categorie dedicată „Parenting”. Acum, există zeci de mii de cărți despre creșterea copiilor. Această expunere la informații a crescut presiunea asupra părinților de a se conforma unor standarde înalte.
Societățile scandinave oferă, de exemplu, politici care sprijină părinții, cum ar fi asistența medicală gratuită pentru copii, școli finanțate uniform și concedii plătite pentru părinți. Aceste politici contribuie la un mediu mai favorabil pentru creșterea copiilor.
În contrast, Statele Unite nu oferă aceste sprijinuri, iar părinții se simt lăsați pe cont propriu.
În această atmosferă de anxietate și responsabilitate intensificată, părinții devin adesea percepuți ca fiind excesiv de implicați și obosiți. Deși se discută mult despre acest stil de parenting, reacția generală a părinților față de noile reglementări ale piscinei a fost de indignare.
Mulți părinți, inclusiv eu, se confruntă cu dilema de a găsi timp pentru a-și supraveghea copiii sau de a protesta împotriva noilor reguli.
Asta nu ia în considerare comunicările pe care trebuie să le gestionăm zilnic — e



Băi, să fim serioși… Da, sigur că responsabilitățile părinților au crescut! 🙄 Iar noi ne distrăm cu „tehnologia modernă” și alte țepe. Pe vremea mea, eram doar preocupați de cum să prindem mingea pe maidan!
Nu se schimbă nimic în țara asta. 😤 Statul promite educație de calitate, dar rămânem cu aceleași probleme din sistem. Ce să mai zic? Asta e România: fiecare părinte se zbate singur ca să-și crească copilul!
Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! 😊 Chiar dacă suntem bombardați cu responsabilități, eu încă sper că viitorul copiilor noștri va fi mai luminos decât al nostru!