Este doliu în lumea presei din România după trecerea în neființă a unuia dintre cei mai iubiți ziariști. Jurnalistul Mircea Carp a murit vineri, 7 iunie, la vârsta de 101 ani. A lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut.
Doliu în presa din România. Jurnalistul Mircea Carp a încetat din viață
Născut pe 28 ianuarie 1923 în municipiul Gherla, din județul Cluj, Mircea Carp a fost fiul ofițerului de cavalerie Constantin Carp și al Tatianei Caragi, descendentă din Lascăr Catargiu, fost premier al României.
Mircea Carp a absolvit Liceul Militar din Iași și a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Însă, în anul 1946 a fost exclus din armată, iar între august și noiembrie 1947 a făcut închisoare.
În anii 50 a plecat în America, aici unde și-a început cariera jurnalistică. În 1955 a devenit crainic, iar ulterior redactor la postul de radio „Vocea Americii”. A devenit cunoscut drept vocea de la Europa Liberă, la departamentul românesc.
„Întotdeauna ne va spune tuturor, de oriunde s-ar afla: Să auzim numai de bine!”
Seara trecută, ziaristul Mircea Carp a încetat din viață. Vestea tristă a fost dată de colaboratoarea sa Carmen Grigoraș. „Ieri, 7 iunie, ora 20.30, cel care a fost decanul de vârstă a jurnaliștilor din exil, domnul Mircea Carp, cel ce a dăruit un veac țării precum titlul ultimei sale cărți (Un veac dăruit țării), lansată anul trecut cu ocazia împlinirii a 100 de ani, dl. Mircea Carp, și-a terminat în liniște, demnitate și dragoste nemărginită pentru țara sa. (…).
:format(webp):quality(80)/wp-content/uploads/2024/06/mircea-carp.jpg)
După ce și-a binecuvântat famiilia prietenii și pe cei apropiați, la icoana pe care o avea mereu aproape, și-a terminat în tăcere, cu modestia sa moldovenească, călătoria celor 101 ani. De data aceasta nu în jurul lumii, ci în lumea aceasta, la vârstă de 101.
Fie-i veșnică odihna și neprețuită aminitirea. Întotdeauna ne va spune tuturor, de oriunde s-ar afla, poate de pe o stea a marilor jurnaliști: Să auzim numai de bine!”, a transmis Carmen Grigoraș.
Într-un interviu din 2023, Mircea Carp dezvăluia, la Antena 3, că prin activitatea lui de jurnalist radio din perioada României comuniste își dorea să fie alături de români, rude, prieteni. Știa că programele de la Europa Libera erau ca o gură de aer proaspăt pentru cei aflați în țară.
Mircea Carp spunea că momentul în care a inaugurat emisiunile cu formula „Să auzim numai de bine” a fost unul dintre cele mai importante din cariera sa. O altă perioadă marcantă din viața sa a fost atunci când l-a însoțit pe președintele american Richard Nixon în vizita istorică din România.