Lorand Turos: Este normal ca acest pol de dreapta să propună un premier

Lorand Turos: Este firesc ca polul de dreapta să propună un premier

Lorand Turos, liderul senatorilor UDMR, a spus la Digi24 că România are nevoie de soluții pentru un guvern cu puteri depline.

El a adăugat că Siegfried Mureșan este propunerea de premier a polului de dreapta ca „alternativă la soluția PSD”. Turos a subliniat importanța unui acord politic cu PSD, adăugând că vor mai fi discuții până când va fi găsită o soluție.

„Este firesc ca acest pol de dreapta să aibă o propunere pentru funcția de premier și este firesc să găsim o soluție alternativă soluției PSD. Urmează discuții, bineînțeles, și vom vedea decizia domnului președinte Nicușor Dan, pentru că el va desemna premierul și, bineînțeles, trebuie un acord politic pentru a vota acest Guvern în Parlament”, a spus senatorul.

„Trebuie să găsim soluții pentru a debloca această situație și pentru a ne comporta responsabil și a avea un guvern cu puteri depline. Noi trebuie să ne uităm spre viitor care sunt soluțiile acceptabile pentru a găsi o majoritate pentru viitorul guvern”, a adăugat el.

Publicitate
Ad Image

Întrebat ce va face UDMR dacă Dan îl va desemna premier pe liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, Lorand Turos a spus: „Asta trebuie să discutăm. Acest pol de dreapta trebuie să discute cu PSD, trebuie să găsim soluțiile. Nu cred că acum trebuie să ne antepronunțăm pentru lucruri care nu sunt discutate și nu sunt agreate.”

El a spus că ieri au fost discuții cu PSD și „vom mai discuta până când vom găsi o soluție. Indiferent cine va fi propunerea domnului președinte, trebuie să avem un guvern cât mai repede.”

Întrebat despre rotativa propusă de PNL – întâi un guvern cu Siegfried Mureșan premier, iar apoi un guvern condus de Sorin Grindeanu, Lorand Turos a spus: „Orice formulă care va avea o majoritate în Parlament și asigură o guvernare și un guvern cu puteri depline proeuropean și prooccidental este viabil și e pe masă.”

După ședința comună de astăzi a PSD, PNL și UDMR, Lorand Turos a spus: „Prezidiul executiv al UDMR a decis să susţină această variantă, să îl susţinem pe domnul Siegfried Mureşan pentru a fi premierul României şi sper că în câteva zile să se termine cu această criză politică, guvernamentală şi să putem lucra împreună pentru restabilirea acelor valori pe care am pornit la un drum comun acum un an.”

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Da, sigur că e normal ca polul de dreapta să propună un premier… iar noi ne vom uita din nou cum se transformă totul în praf și pulbere. 🙄 Așa e la noi, fiecare dată sperăm la ceva mai bun și ne alegem cu aceleași promisiuni goale!

  • Sincer acum, nu știu ce să zic. România asta parcă e un cerc vicios: politicienii vin și pleacă, dar problemele rămân aceleași. Suntem de râs pe harta Europei… 🤦‍♂️.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper că măcar de data asta se va schimba ceva în bine pentru țara noastră! 🌟 Nu fiți așa negativi, poate chiar avem nevoie de o revigorare pe scena politică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *