După dispariția consecutivă a celor doi mari actori, îndrăgitul artist a transmis un mesaj îndurerat după pierderea celor doi prieteni ai săi.
Florin Piersic este devastat de pierderea celor doi prieteni și colegi de breaslă ai săi, Valentin Uritescu și Alexandru Lulescu, la doar o zi distanță unul de altul.
Coleg de generație cu aceștia, Florin Piersic spune că România își pierde valorile culturale într-un ritm alert.
“Oprește-te, Doamne, să-i mai iei dintre noi! O minune de om și de artist, pe Valentin Uritescu l-am avut în emisiunea mea Piersic show, atunci a fost ultima data
când ne-am văzut și am stat față în față, o enciclopedie de teatru, cu un umor cu totul special.
Și mai este unul mai puțin la numărătoare. Nu demult, l-am sărbătorit la Teatrul Tănase pe Alexandru Lulescu, în ultima vreme am vorbit des cu el, mă iubea nespus și eu îl iubeam la fel.
Au plecat spre stele doi artiști din generația mea, doi actori minunați, Dumnezeu să-i țină la dreapta lui!”, a transmis Florin Piersic, într-o intervenție în direct.
Valentin Uritescu a murit vineri noaptea la 81 de ani, după ce s-a confruntat aproape 50 de ani cu sindromul extrapiramidal, o boală degenerativă.
Cu puțin înainte, actorul de comedie Alexandru Lulescu s-a stins și el din viață, la vârsta de 90 de ani. La cei 86 de ani ai săi, Florin Piersic trăiește la Cluj, dar încă nu s-a retras din viața artistică.
Articolul Precedent
Celentano este bețivul satului în „Las fierbinți” și are o nevastă cicălitoare
Articolul Urmator
Iulia Vântur e în doliu. Celebrul actor a murit. L-a pierdut: „Viața este atât de neprevăzută”
Citește șiMai multe de acelasi autor
Adda, bătută și jignită în mijlocul străzii!
Cauza morții soției lui Florin Călinescu
Vestea care a șocat fanii în această dimineață! Ileana Sterp
Articole recente
- Adda, bătută și jignită în mijlocul străzii!
- Cauza morții soției lui Florin Călinescu
- Vestea care a șocat fanii în această dimineață! Ileana Sterp
- Nicolae Ceaușescu a strigat asta fix înainte de…
- A plecat prea devreme! Alina Sorescu omagiu
Comentarii recente
Arhive
- February 2025
- January 2025
- December 2024
- November 2024
- October 2024
- September 2024
- August 2024
- July 2024
- June 2024
- May 2024
- April 2024
- March 2024
- February 2024