Probleme la emiterea rovinietei și a taxelor de pod din cauza lucrărilor IT

Întârzieri la emiterea rovinietei și a taxelor de pod din cauza lucrărilor IT

Emiterea rovinietei şi peajului poate fi îngreunată timp de aproximativ şapte ore, începând de vineri după-amiaza, pentru efectuarea unor lucrări la sistemul informatic, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit unui comunicat al companiei de drumuri, în perioada vineri, 22 mai, ora 17:00 – sâmbătă, 23 mai, ora 00:30, din cauza efectuării unor operaţiuni de optimizare a infrastructurii tehnice a Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, serviciile utilizate pentru interogarea datelor deţinute de aceasta vor funcţiona cu intermitenţă.

În aceste condiţii, emiterea rovinietelor şi peajelor prin intermediul Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR poate fi îngreunată, iar serviciile conexe acestuia pot înregistra perioade de indisponibilitate pe parcursul intervenţiei.

„Reamintim utilizatorilor că, în cazul în care circulă pe reţeaua naţională rutieră fără a deţine rovinietă valabilă, aceasta poate fi achiziţionată până la ora 24:00 a zilei respective. De asemenea, peajul poate fi achitat cel târziu până la ora 24:00 a zilei următoare celei în care a fost efectuată trecerea”, se arată în comunicat.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Da, sigur… iar ne luăm țeapă! 😅 Lucrări IT de câteva ore? Asta e România, frate! E clar că nu se schimbă nimic.

  • Suntem de râs cu birocrația asta! Până când o să tot așteptăm promisiuni neîmplinite? 🙄 Chiar nu înțeleg cum e posibil să fie atât de complicat un lucru atât de simplu.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată nebunia asta! 😊 Poate revin la normal mai repede decât credem și vom avea un sistem mai eficient. Eu încă sper!

  • Hmmm, nu vi se pare dubios? Prea e totul perfect ca să fie adevărat… Ce ascunde povestea asta? 🤔.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *