Așa va fi vremea în luna februarie.
Februarie pare a fi foarte imprevizibil din punct de vedere al vremii. Astfel, din primele zile ale lunii am resimțit temperaturi foarte joase, instalându-se gerul. WOWbiz a contacta specialiștii ANM și au aflat cum va arăta vremea până la finalul lunii.
Prognoza meteo februarie 2025
Meteorologii au dat verdictul. Avem parte de ninsori și ger toată luna februarie sau vine primăvara mai repede? Iată care vor fi temperaturile înregistrate în această lună.
„Conform estimărilor pe 4 luni, acestea două ar fi cumva cu valori normale pentru această perioadă, iar din data de 15, adică cealaltă jumătate a lunii februarie, ar crește temperaturile, față de normalul perioadei. Deci, ce vorbim acum, în prezent, zilele acestea, de valori maxime, undeva între 0 și 7 grade, sunt apropiate de normele perioadei.
În ceea ce privește precipitațiile, acestea sunt slabe, predominant ninsori. Astăzi, în regiunile estice, în zonele de munte, la noapte rămân tot pe aceleași zone, mâine ar fi undeva pe zona de munte, mâine noapte ar fi pe partea de est, dar sunt foarte slabe cantitativ. În zilele viitoare va fi mai nimic în ceea ce privește precipitațiile, cel puțin din ce avem în acest moment. Pentru weekendul acesta, în principiu, în zonele de munte pot să fie pe creste mai negative, la altitudini mai mari de 1800, iar în zonele mai joase până spre 3, 4 grade.” , a declarat reprezentantul ANM, pentru WOWbiz.
Ianuarie 2025, una dintre cele mai calde luni din istorie
Luna ianuarie a anului 2025 a fost mai călduroasă decât a fost de obicei, în alți ani, în mod normal. Directorul ANM a explicat totodată și ce efecte are acest lucru asupra naturii.
„O lună ianuarie foarte caldă, având în vedere regimul de temperaturi și abaterea termică acumulată de la 1 ianuarie și până în prezent de 3,4°C. Cu siguranță va fi în top 3 cele mai călduroase luni ianuarie din istorie, după 2023, 2007 și 1994. Avem o rezervă scăzută de apă, mai ales în stratul de 10-20 cm, în special în sud-estul țării.
În prezent, aceste zone au o rezervă apropiată de optim, dar dacă tendința de secetă continuă și în februarie, este posibil ca situația să se agraveze. Dacă acest trend se menține, așa cum sugerează estimările meteorologice până în 24 februarie, vom vedea o scădere a gradului de aprovizionare cu apă a solului, ceea ce poate afecta culturile însămânțate în toamnă, dar și pregătirea terenurilor pentru însămânțările de primăvară”, a precizat directorul ANM, conform RomâniaTV.