Rareș Bogdan, reacție la declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău: românii sunt de ambele părți ale Prutului

Rareș Bogdan, reacție la declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău: românii sunt de ambele părți ale Prutului

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a reacționat duminică, într-o postare pe Facebook, la declarațiile ambasadorului Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, privind identitatea românilor și moldovenilor.

Liberalul susține că afirmațiile diplomatului german reprezintă o atingere adusă identității naționale și afirmă că românii de pe cele două maluri ale Prutului formează același popor. „Ambasadorul Germaniei la Chișinău pretinde că românii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei din perioada Imperiului Țarist, susțin că pe ambele maluri ale Prutului trăiește același neam. Identitate etnică. Doar geopolitica ne-a separat, herr!”, a scris Rareș Bogdan în mesajul publicat pe Facebook.

Rareș Bogdan afirmă că Germania, stat care și-a recâștigat unitatea după căderea Zidului Berlinului, nu ar trebui să conteste legăturile istorice și culturale dintre români și cetățenii Republicii Moldova. „Nu vă atingeți de identitatea noastră, herr! Nu vă atingeți de limba română! Nu vă atingeți de istoria noastră! Pe ambele maluri ale Prutului sunt români. Nu o spun doar istoricii români, ci documentele și istoricii străini.”, mai transmite liderul liberal în postare.

Rareș Bogdan susține, totodată, că reacțiile venite din partea unor oficiali europeni ar avea legătură cu apropierea relațiilor dintre România și Statele Unite. „Dimensionarea politicii externe a României în această direcție generează, iată, reacții incalificabile. Ce înseamnă asta? Că suntem pe drumul cel bun. Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie consolidat, iar România trebuie să-și apere fără ezitare identitatea și interesele naționale.”, afirmă europarlamentarul.

Publicitate
Ad Image

Reacția lui Rareș Bogdan vine după declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, care au stârnit controverse și au fost criticate de mai multe voci din spațiul unionist din România și Republica Moldova. Ambasadorul Germaniei la Chișinău Hubert Knirsch este acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei, după ce a declarat că ar pune sub semnul întrebării afirmațiile potrivit cărora moldovenii și românii au aceeași limbă și aceeași religie.

Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, a afirmat că o eventuală unificare a României cu Republica Moldova poate fi decisă doar de cele două state suverane: „Este într-adevăr o întrebare pe care o poate decide doar poporul Moldovei și al României, sunt două state suverane, dacă își doresc să se unească, asta o vor face și nimeni nu poate comenta aceasta.”

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Băi, iar ne luăm țeapă cu declarații de genul ăsta. 😅 Da, sigur că românii sunt de ambele părți ale Prutului, dar cine își mai face timp să le asculte? Așa e la noi…

  • Hai că poate iese ceva din toată povestea asta! Eu încă sper că niște inițiative bune ar putea să aducă o schimbare reală. Să vedem ce o fi până la urmă! 🌟.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *