„`html
Războiul cu Iranul influențează strategia SUA în Orientul Mijlociu
După decenii de intervenții militare costisitoare, care nu au adus stabilitatea promisă, Statele Unite se confruntă cu o dilemă strategică în Orientul Mijlociu: să se retragă sau să-și regândească prezența în regiune.
Războiul cu Iranul a scos la iveală vulnerabilitatea bazelor americane, riscurile pentru aprovizionarea mondială cu energie și limitele unei politici bazate excesiv pe forța militară.
O retragere completă ar putea însă favoriza proliferarea nucleară, intensificarea rivalităților regionale și apropierea unor state de China.
Soluția propusă de autorii unei analize publicate în revista Foreign Affairs este o strategie mai restrânsă, bazată pe diplomație, parteneriate și o prezență militară mai flexibilă. Statele Unite nu ar trebui să abandoneze Orientul Mijlociu, în ciuda costurilor uriașe ale intervențiilor militare și a eșecurilor acumulate în ultimele decenii.
Războiul cu Iranul a demonstrat că strategia Washingtonului în regiune trebuie schimbată, însă o retragere completă ar putea genera riscuri și mai mari, de la o cursă regională a înarmării nucleare până la noi crize energetice și de securitate.
Aceasta este concluzia unei analize care reia dezbaterea privind rolul Americii în Orientul Mijlociu, după ce președintele Donald Trump, deși a promis în campanie că va pune capăt „războaielor fără sfârșit”, a ajuns să implice Statele Unite într-un conflict cu Iranul care riscă să-i definească al doilea mandat.
În ultimele trei decenii, mai mulți președinți americani au încercat să reducă importanța Orientului Mijlociu în politica externă a Statelor Unite, dar au ajuns să fie absorbiți de crizele din regiune.
Bill Clinton a promis că se va concentra asupra economiei americane, însă și-a petrecut o parte importantă a ultimilor ani de mandat implicat în conflictul israeliano-palestinian și în gestionarea relației cu Irakul lui Saddam Hussein.
George W. Bush a pledat pentru o politică externă mai rezervată, dar a ajuns să invadeze Afganistanul și Irakul. Barack Obama a anunțat o reorientare strategică spre Asia, însă a fost atras în consecințele Primăverii Arabe, în lupta împotriva grupării Stat Islamic și în negocierile privind programul nuclear iranian.
Joe Biden a încercat, la rândul său, să acorde mai puțină atenție regiunii, până când atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului a readus Orientul Mijlociu în centrul agendei sale.
Donald Trump a anunțat că SUA vor ghida navele țărilor terțe din Strâmtoarea Ormuz.
Trump, care a criticat în repetate rânduri implicarea americană în conflicte prelungite, a ajuns să parieze pe un război împotriva Iranului ale cărui consecințe ar putea depăși cu mult obiectivele inițiale.
Într-un articol publicat în august în revista Foreign Affairs, Michael Fuchs a susținut că acest conflict ar trebui să determine o retragere americană din regiune.
Propunerea sa presupune retragerea tuturor bazelor și forțelor americane și renunțarea Washingtonului la rolul de garant al ordinii regionale, pentru a se putea concentra asupra priorităților din Asia și Europa.
Argumentul are susținători în rândul americanilor nemulțumiți de trilioanele de dolari cheltuite și de miile de vieți pierdute în războaiele din Orientul Mijlociu, fără rezultate proporționale cu sacrificiile.
Totuși, recunoașterea eșecului actualei strategii nu înseamnă că Statele Unite ar trebui să renunțe la toate interesele din regiune.
Alternativa ar fi o implicare mai limitată, cu mai puține forțe militare, mai multă diplomație și o împărțire mai echilibrată a responsabilităților cu partenerii.
Criticii politicii americane au argumente solide. Războaiele din Afganistan și Irak au costat cel puțin două trilioane de dolari fiecare, pe lângă viețile militarilor americani și ale sutelor de mii de civili locali.
Intervențiile au afectat reputația internațională a Statelor Unite și au alimentat scepticismul unei generații de americani față de capacitatea țării lor de a contribui la stabilitatea globală.
Operațiunile antiteroriste desfășurate timp de aproximativ un sfert de secol au redus amenințarea reprezentată de unele organizații extremiste, dar nu au transformat Orientul Mijlociu într-o regiune mai liberă sau mai stabilă.
În anumite zone, consecințele intervențiilor au contribuit la amplificarea instabilității.
Războiul cu Iranul a adăugat noi costuri: zeci de miliarde de dolari pentru operațiuni militare, militari morți sau răniți, epuizarea unor stocuri de muniție, tensiuni cu aliații și redirecționarea resurselor militare de la alte regiuni strategice.
Conflictul a adus, de asemenea, avantaje economice neașteptate pentru Rusia, pe fondul scumpirii petrolului, și a agravat criza aprovizionării energetice prin perturbarea traficului maritim din Strâmtoarea Ormuz.
Un alt argument important al susținătorilor retragerii este că prezența militară americană din regiune, concepută inițial pentru a descuraja agresiunea și a proteja aprovizionarea cu energie, a devenit în anumite privințe o vulnerabilitate.
Rețeaua de baze construită după Războiul din Golf din 1991 oferă Iranului numeroase ținte pentru atacuri cu drone și rachete balistice.
În loc să descurajeze orice acțiune ostilă, aceste instalații pot deveni puncte de presiune asupra Washingtonului.
În plus, existența unor forțe americane desfășurate permanent în regiune creează un mecanism care se autoalimentează: amenințările la adresa militarilor sunt invocate pentru a justifica menținerea trupelor, iar prezența acestora poate alimenta noi tensiuni.
Criticile vizează și relația cu aliații regionali. Sprijinul aproape necondiționat acordat Israelului poate încuraja asumarea unor riscuri militare, în condițiile în care guvernul israelian se așteaptă ca Washingtonul să-i ofere sprijin chiar și atunci când deciziile sale contravin intereselor americane.
În mod similar, dependența Statelor Unite de partenerii din Golf pentru menținerea infrastructurii de securitate a contribuit la o abordare prudentă față de unele acțiuni destabilizatoare ale acestora, inclusiv în Libia, Sudan și Yemen.
În Statele Unite, nemulțumirea față de aceste angajamente este tot mai vizibilă.
Alegători din ambele partide, în special cei tineri, privesc cu scepticism parteneriatul de securitate cu Israelul și războaiele care par să nu sporească siguranța țării.
O strategie care ignoră aceste preocupări riscă să piardă sprijinul public și finanțarea Congresului.
În pofida acestor eșecuri, interesele americane în regiune nu au dispărut.
Unele dintre motivele istorice ale implicării Washingtonului și-au pierdut din importanță.
Statele Unite nu mai depind de petrolul din Golf în aceeași măsură ca în trecut, iar amenințările reprezentate de Al-Qaeda și Stat Islamic au fost reduse.


