Rusia anunță semnarea contractului cu Trump pentru motorină de 3 până la 3,5 milioane de tone

Rusia anunță semnarea contractului cu Trump pentru motorină de 3 până la 3,5 milioane de tone

Rusia a indicat miercuri că se așteaptă semnarea primelor contracte privind exportul de motorină rusească pe piețe „în zilele următoare”, după acordul între președinții Vladimir Putin și Donald Trump anunțat săptămâna trecută, relatează AFP.

„Totul se va face în zilele următoare”, a declarat consilierul Kremlinului pentru cooperare economică internațională Kirill Dmitriev, citat de agențiile de presă ruse. „Suntem în contact foarte strâns în fiecare oră cu partea americană și totul avansează foarte repede”, a adăugat el, afirmând că Moscova și Washingtonul se străduiesc „să rezolve foarte numeroase probleme logistice pentru a pune în practică toate acestea rapid și eficient”.

Vicepremierul responsabil de energie, Aleksandr Novak, a confirmat la rândul său că „elaborarea contractelor de furnizare” se desfășoară în prezent „la nivelul ministerelor și întreprinderilor” din cele două țări. „Livrările vor fi efectuate pe piețele mondiale, inclusiv direct în SUA”, a declarat Novak, potrivit căruia Rusia va fi în măsură să livreze la timp „un nivel de 3 până la 3,5 milioane de tone, adică nivelul pe care Rusia îl furniza piețelor mondiale” înaintea sancțiunilor occidentale luate împotriva sa.

Potrivit lui, aceasta va permite să facă să scadă prețurile, care cunosc o creștere pe plan mondial de la începutul războiului israeliano-american în Orientul Mijlociu.

Publicitate
Ad Image

Novak și-a exprimat satisfacția că acest acord reprezintă „venituri fiscale suplimentare pentru bugetul” rus și „oportunități de investiții”, în timp ce cheltuielile rusești explodează în domeniul militar de la declanșarea războiului în Ucraina.

Acordul americano-rus asupra motorinei fusese criticat de europeni și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a considerat „slab” și „nedemn”. Donald Trump a asigurat că a făcut „alegerea bună pentru poporul american”. Administrația sa a criticat „ipocrizia” țărilor europene, care au continuat ele însele să cumpere cantități masive de hidrocarburi rusești din 2022, în pofida sancțiunilor, notează AFP.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *